Magellan. A Sonic Journey - Chamber Jazz

10 decembrie 2017
Locul desfasurarii: Centrul Multicultural al Universitatii Transilvania
Participare DAU: CoOrganizator

Artisti: Mircea Tiberian, Marta Hristea

„ Dupa 20 de ani, Mircea Tiberian si Marta Hristea si-au reluat colaborarea in 2017, la festivalul de jazz de la Garana.

In Magellan. A Sonic Journey, Mircea Tiberian si Marta Hristea ne propun o explorare sonora in terra incognita muzicala – o aventura in care folosesc sisteme de navigare din jazzul contemporan si folclorul universal.

Marta Hristea

Marta Hristea este o cantareata pop convertita la muzica improvizata. Dupa o scurta colaborare cu Doru Caplescu, care s-a materializat in cateva turnee cu staruri ale muzicii usoare si cateva premii internationale, Marta l-a cunoscut pe Mircea Tiberian in 1996, intalnire care i-a schimbat complet traiectoria artistica. In 1998, au inregistrat albumul Villacross Passage, care a fost premiat de revista Actualitatea Muzicala si este un disc de referinta in muzica de jazz vocala din Romania.

Non Entropy este urmatorul disc important al Martei, inregistrat impreuna cu Sorin Romanescu si Vlaicu Golcea, precum si Electric Brother, formula in care muzicienii au concertat pe scena festivalului de jazz din Montreux. Proiectul Aievea, fondat de Vlaicu Golcea si Electric Brother, si cele doua discuri ale grupului, Scared of Jazz si Cinema, s-au bucurat de succes in Romania si in numeroase tari europene.

Marta a absolvit conservatorul din Rotterdam, Olanda, in 2009, si este stabilita in Marea Britanie, unde concerteaza pe scena locala.

Mircea Tiberian

Mircea Tiberian este pianist si compozitor de jazz. Discografia sa ca leader numara peste 20 de albume. Actualmente este conferentiar la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti, unde coordoneaza sectia de jazz/pop. „Pianistul Mircea Tiberian este o figura emblematica a jazzului romanesc, cu o cariera muzical-academica prodigioasa. A avut o influenta marcanta asupra scenei de jazz si, prin numeroasele sale studii si eseuri, a contribuit la intelegerea ei teoretica.

De-a lungul carierei sale de 40 de ani, Tiberian a cantat alaturi de muzicieni de jazz de prima mana din Romania si nu numai. Educat in traditia clasica, pianistul a urmat linia energica si intelectuala a expresivitatii instrumentale trasate de McCoy Tyner si Thelonious Monk in procesul cultivarii propriei voci instrumentale. Aceasta din urma se distinge printr-o combinatie de claritate a tonului si subtilitate sugestiva care intretin o dinamica perfect echilibrata” (Adriana Carcu, „All about jazz”).

Link-uri media:


Parteneri:

Centrul Multicultural al Universitatii Transilvania